Refugiat în mine

Fotograf : Amir Kamel
Fotograf : Amir Kamel

Am deschis ochii…nu știu când am ațipit sau pentru câte ore, dar acum e întuneric. Simt ochii lipicioși, obrajii strânși… am plâns. Mă simt pierdută în spațiu și timpul s-a oprit în loc doar pentru mine- mama s-a întors de la birou, tata mi-a lăsat 4 apeluri, iar facebook-ul e plin de notificări… eu tot aici, pe canapea… în pijamale. Aș vrea să fug de mine, de tot ceea ce sunt când lumea  mă privește… de toate cuvintele aruncate, de frica zilei de mâine, de toate țipetele fără rost… aș vrea să nu am nume sau trecut… Mă sufoc și vreau să evadez, să refugiez. Da! Sunt în război cu mine și caut un alt „eu” în care să supraviețuiesc.

Ce sunt ?!

…Sunt mamă pentru că am dat naștere la mii și mii de gânduri, întrebări…lacrimi sau zâmbete. Sunt tată pentru că mi-am apărat punctul de vedere ca pe propriul fiu…Sunt femeie pentru că am stârnit invidie, ceartă, gânduri necurate și iubiri…Sunt bărbat fiind că am puterea să mă apăr și să lupt…Sunt copil pentru că îmi place să visez cu ochii deschiși, să văd negrul un albastru mai închis și griul un alb murdar…Sunt dulce după ce gust o bomboană…sau sărată după ce transpir. Sunt amară de fiecare dată când ies din valurile mării și sunt acră după nopțiile în care n-am prea dormit. Sunt Soare pentru că luminez viața unor persoane…Sunt Lună pentru că am o grămadă de prieteni ce apar și dispar ca stelele…Sunt nor fiind că am învățat să plâng precum ploaia… Sunt fulger pentru că mă enervez repede și tunet fiind că îmi place să urlu și să țip. Sunt iarbă pentru că am fost călcată în picioare de multe persoane… Sunt pământ fiind că am crescut mii de sentimente, dând rădăcini unor iubiri…

Sunt apă pentru că îmi place să plutesc deasupra tuturor…Sunt cer fiind că îmi place să zbor. Sunt zmeu pentru că există cineva care îmi ține sforile… Sunt pasăre fiind că am aripi și cioc…Sunt foc pentru că am ars toate amintiriile neplacute… sunt piatră fiind că am învățat să fiu dură de fiecare dată când cineva vrea să mă arunce într-o baltă. Sunt aer pentru că mă respiri în fiecare rând citit…

Ceea ce sunt m-a ajutat să realizez că fiecare om are dreptul să fie diferit, iar noi- ceilalți- nu trebuie să îi judecam, ci să învățăm să îi acceptăm.Un exemplu pe care l-am observat de-a lungul timpul este faptul că din punct de vedere al dorinței de a călători există două tipuri de oameni- cei care pun preț pe amintiri și trăiesc momentul profitând de oportunitățile pe care viața le oferă… și tipul acela de oameni care preferă să aibă întotdeauna o siguranță, să muncească și să facă bani, să întemeieze o familie, să aibă o casă și după să înceapă să strângă amintirile despre care vorbeam la început. Eu cu siguranță m-am născut în prima categorie. Am reușit să culeg amintiri de-a lungul anilor cât părinții mei la un loc ! Norocul sau șansa mea a fost faptul că am profitat de oportunitățile primite. În urmă cu 3 ani am reîntâlnit o fostă profesoară din școala generală care m-a sfătuit să încep să călătoresc și să vizitez mai mult, să particip în proiecte și schimburi de experiență pentru că sunt tânără și încă mai am timpul și puterea necesară. Zis și făcut !

Am început să mă interesez despre ce  înseamnă un schimb de experiență și cum pot aplica la  astfel de proiecte- acesta a fost din punctul meu de vedere cel mai important pas ! L-am cunoscut pe Adi, unul dintre acei puțini tineri care chiar se implică și schimbă ceva în jurul său prin proiectele organizate de-a lungul anilor. El a fost cel care a avut încredere în mine (mai mult decât am eu singură), mi-a explicat ce presupune participarea mea în astfel de proiecte și m-a ajutat să “împachetez” .

Prima experiență a avut loc în Suedia (insula Marstrand) și subiectul principal a fost reciclarea, toți participanții au contribuit cu idei și ateliere de creație. Am condus echipa României cu încredere și totul a ieșit minunat. Următoarea destinație, Italia (Biella), mi-a deschis ochii în ceea ce privește implicarea noastră, a tinerilor, în activitățile cu persoane cu dizabilități. Drumul a continuat spre o țară caldă – Portugalia unde am învățat să șterg stereotipurile acumulate de-a lungul anilor față de alte culturi și religii din jurul meu. Una  dintre cele mai marcante experiențe a fost în Georgia (Batumi) unde tema principală a proiectului a  fost traficul uman – toate informațiile și discuțiile purtate cu ceilalți participanți m-au ajutat să realizez ce se întâmplă în jurul meu și totodată să învăț să mă protejez de oamenii care îmi pot face rău înainte să fie prea târziu. Călătoria a continuat spre Croația (insula Hvar) unde am învățat foarte mult despre culturile implicate in proiect – Turcia, Catalonia, Italia, Croația și Slovacia și am reușit să organizăm un dans în care am unit mișcări și pași specifici fiecărei țări participante captând atenția localnicilor.

Toate aceste călătorii au însemnat fundația educației mele- cărămida cu cărămidă și cu siguranță drumul nu se termină aici. Ceea ce doresc să subliniez este faptul că de fiecare dată când m-am întors acasă am simțit  că nu pot sta  cu brațele încrucișate … că trebuie sa fac ceva pentru noi! Motiv pentru care astăzi sunt aici, la Vatra Dornei, pentru prima dată când particip la un proiect în România și ajut la organizarea sa, pentru prima  dată când  vreau să  învăț cum să organizez un astfel de proiect și cum să îmi fac auzite și implementate ideile. Nu pot să nu precizez și faptul că oricât de mult am călătorit în toți acești ani, nicăieri nu e ca acasă! Poveștile lui Creangă au prins viață … pajiște în stânga, un bătrân taie lemne în dreapta, liniște .

Alături de noi în cadrul acestui proiect se află participanți din Belgia, Egipt, Iordania, Italia, Macedonia, Maroc, Palestina, Polonia și Tunisia, iar obiectivul principal este să identificăm cel puțin 5 idei de viitoare proiecte pe care participanții să le poată implementa cu succes în țările lor. Primele zile au fost dedicate activităților și jocurilor prin care să ne cunoaștem mai bine și să observăm implicarea și diferitele personalități ale acestora. Următoarele două au fost dedicate identificării problemelor la nivel național de către participanți și printr-un sistem organizat  am reușit să aflăm soluțiile pe care ceilalți le-ar implementa în aceste cazuri. De asemenea, am rugat participanții să organizeze o seară specifică tradiției lor în care să învățam dansuri și să degustăm mâncăruri tradiționale. Am organizat o excursie către muntele Rarău și am reușit să ajungem în vârf ! A fost modalitatea perfectă de a realiza o conexiune între participanți, fiecare ajutându-se de cel din față și la rândul său ajutând pe cel din spate…

Ultimele zile au fost dedicate scrierii de proiecte, participanții au văzut ce înseamnă cu adevărat munca din spatele unui astfel de proiect și au reușit să lucreze împreună, încheind parteneriate de viitor. Unul dintre subiectele abordate în discuție a fost pe tema refugiaților, iar participanții s-au arătat dornici de a afla mai multe informații și de a percepe această problema cu adevărat, căutând soluții. Faptul că printre participanți s-au aflat și voluntari care au lucrat în acest domeniu și au reușit  să ne împărtășească experiența lor a fost de mare ajutor atât în ceea ce privește proiectul în sine, cât și pe plan personal – stârnind în mine o dorință foarte mare de a face ceva! Am început să caut informații oficiale și articole pe această temă… bineînțeles că părerile sunt împărțite însă nu mă așteptam ca atât de multă lume să se lase influențată fără ca măcar să încerce să se documenteze.

România este o țară frumoasă, dar există o vorbă- “păcat că este locuită”! Am întâlnit români care nu aveau habar despre problema refugiaților și îi înțeleg- și eu am refuzat să mă mai uit la televizor, dar nu pot să îi înțeleg pe cei care sunt la curent cu aceste detalii și stau cu mâinile în sân sau și mai rău – preferă să rezolve problema atunci când apare în loc să încerce s-o evite! Am fost invitată la un seminar pe această temă “Young People on World Refugee Crisis” unde am fost plăcut impresionată de tinerii prezenți și de implicarea lor voluntară, dorința lor de a încerca să facă ceva. La eveniment au fost invitați 4 speakeri: Alina Burlacu (Trainer) , Asif Khan (Licențiat în cadrul a 2 universități din Malmo, Suedia- lucrările finale susținute având ca temă refugiații din Afganistan și Pakistan către Vestul Europei, Scandinavia și în special Suedia), Monica Alexandru (doctor în Sociologie), Vintilă Mihăilescu (antropolg)  și domnul Sorin Anagnoste (Lector în cadrul Academiei de Studii Economice) în calitate de prezentator și organizator al întâlnirii.

Participanții au fost aranjați la 4 mese, iar speakerii timp de 15 minute au vorbit la fiecare masă urmând să facă schimb printr-un sistem de rotație astfel încât fiecare grup de participanți să aibă oportunitatea de a asculta și de a pune întrebări. După o pauză de cafea, Alina Burlacu a încercat folosind metode non-formale de educație să dea de gândit participanților și să îi determine să lucreze în echipă. Aceștia au fost întrebați ce tip de acțiuni ar putea să organizeze referitor la temă și ce vor face ei ca persoană odată ce vor ajunge acasă dupa terminarea seminarului în ceea ce privește tema bineînțeles. Participanții au fost rugați să facă poze prin care să transmită un mesaj privind situația refugiațiilor și au urmarit un film scurt în legătură cu tema întâlnirii. La final, aceștia și-au exprimat feedback-ul și au primit certificate de participare la seminar. O frază foarte importantă care mi-a rămas în minte este faptul că nu ne confruntăm cu o criză a refugiațiilor, ci este o criză a Europei de a face față acestei situații.

Din punctul meu de vedere, acest tip de evenimente ar trebui mediatizate cât mai mult, iar tinerii ar trebui să fie mult mai deschiși să participe activ și să realizeze faptul că orice pas, oricât de mic este … ajută foarte mult pentru obținerea unor rezultate pozitive! Este nevoie doar de un impuls, de cineva care să te îndrume și să te încurajeze la început… dar după, totul ține de tine ! Tu alegi dacă te întorci acasă, pe aceeași canapea !

În ceea ce mă privește, se pare că războiul a devenit rece, o luptă continuă cu mine… iar refugiul sunt tot eu ! Următoarea destinație- Insulele Canare- încercăm să integrăm în societate tineri foști deținuți .

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s