Destinul scris de-o carte…

Mi-e poftă de viată! Mi-e dor de mers prin ploaie … să mă opresc în faţa unei cafenele şi să intru chiar dacă nu am bani, să cer o cafea (deşi nu-mi place cafeaua) şi când mă întreabă tânărul de la masa alăturată dacă poate lua scaunul să-i răspund că aştept pe cineva. Vreau să merg pe strada… să fie întuneric. Doar cîteva lumini slabe şi umbra mea pe zidurile cabanei ce mă aşteaptă. Deschid uşa… noapte. Aprind un chibrit. Un câine lungit în faţa şemineului, pe o piele de urs, îşi ridică urechile. Văd pe masă o lumânare… mă aproprii încet, dar nu apuc să fac pasul. Câinele se ridică şi se aproprie de mine. Mi-era teamă să îmi continui drumul, dar am încercat. Animalul nu părea deloc fioros, din contră… şi-a rezemat coada de piciorul mesei şi s-a culcat. Am reuşit să luminez cabana. Peste tot cărţi, bibelouri pline de praf şi un scaun lângă geam. Nu ştiu cine ar putea locui acolo, însă în noaptea asta voi fii stăpâna eu! Am facut focul în şemineu şi m-am aşezat în scaun … priveam pe geam, legănându-mă încet. Am luat o carte. Mai întâi am suflat praful de pe coperţi, apoi am deschis-o şi am citit prima pagina. Era dedicată unei femei… avea acelaşi nume ca mine . Eram atât de curioasă …nu  de  carte,ci  de  femeia  caruia  ii era dedicata. Am  rasfoit   paginile  destul de repede…cautand  din priviri, printe randuri, numele meu. Nu l-am gasit! M-am apucat  sa citesc : “S-au cunoscut in anii facultatii…cei mai frumosi ani categorisiti de unii.S-au placut , s-au casatorit si  tot ce  au trait  in acei ani s-a rezumat mai tarziu la un copil- o fetita…Apoi s-au despartit!O poveste  destul de des intalnita…. cateva  certuri si niste  articole aparute in ziarele de scandal. Nu s-au mai  intalnit  decat o singura data  pe an-ziua de nastere a  fetei! Potrivit legii aceasta  a fost incredintata mamei, insa   a  ramas  la tata pentru ca asa   si-a  dorit. A locuit cu bunica de mica … si-a lasat urmele  pasiilor  in aceea  casa , chiar si cand  parintii  sai erau  impreuna. Gradinita si scoala i-au  fost mereu aproape, la fel si  leaganele  din parc.Ii placea  sa iasa  la  joaca  in fata  blocului, sa  sara  coarda, sa  gateasca  mancare  din frunze,apa si pamant …probabil asta  a insemnat  copilaria ei- cateva vecine  de  aceeasi varsta  cu care  a impartit atatia ani secretele, gandurile, bucuriile sau tristetiile ; pozele  din vacantele petrecute  cu  parintii sau bunicii la mare  si  cateva tabere  de  neuitat alaturi de  colegii sai …”

Era  povestea mea! Am cautat speriata  numele  autorului…nu scria.M-am ridicat  brusc  de pe scaun si  m-am apropiat de biblioteca…nici nu  stiu ce  cautam.Stergeam cu privirea fiecare urma   de praf  asezata  pe  carti…Nu stiu cum ajunsesem  acolo , nici  cine  mi-a scris povestea … dar  imi era teama. Nu m-am  gandit  nici o clipa  cat  de  mandra  ar fi trebuit  sa fiu, pentru ca numele  meu era  scris  pe  acele  pagini.Tineam  cartea strans  in  brate …Ma  simteam  importanta…ma simteam  ceva   ce  nu mai  fusesem  niciodata  pentru nimeni pana atunci…nici  pentru mine ! Vroiam  sa aflu cine e   cel  sau cea caruia i-am starnit atata interes… am  continuat sa  citesc : “Si-a  creat  singura  o lume  a  sa…o lume in doi…o lume  in care   se  trezea  in camasa lui in fiecare  dimineata … o lume in care se simtea   printesa  desi  locuia  intre  4 pereti  si nu avea coroana pe cap. Lumea sa a  prins culoare  departe  de  toate  acele  amintiri…departe  de  acele  poze  agatate  pe  pereti…departe  de  toti acei  prieteni  falsi …departe  chiar si de  acei oameni care  au cunoscut-o cu adevarat.

A invatat  sa se  bucure  ca  dormea  cineva pe perna  de langa  pentru ca  de-a lungul aniilor  cunoscuse femei vaduve… femei despartite… femei  ce nu si-au intalnit alesul . A invatat sa pretuiasca  fiecare  cuvant pentru ca  s-a certat  de atatea  ori cu  oamenii din jur  din cauza  unor interpretari gresite .A invatat ca viata  nu inseamna  sa  te nasti, sa inveti sa mergi si sa vorbesti, sa termini 10 clase , sa castigi un ban , sa construiesti o casa si  sa  faci  2-3 copii…pentru  ea viata  a fost  un serial  ca  “Tanar si nelinistit”…mii de episoade si   un singur final.

A calatorit de  cateva  ori  cand  era mica, dar  mereu  si-a dorit  sa plece  undeva departe cu el…Nu  trebuia  sa  fie  un loc  renumit sau  un oras  romantic, nu aveau nevoie de bagaje  sau  mancare…au ajuns la mare! …Aceasi  mare  in care  cu multi ani in urma invata sa inoate … tatal o tinea cu mainile de burta si ea dadea din picioare . Aceasi mare  in care  isi scalda galetuta si  alerga  apoi la castelul  de nisip de langa mama sa.”

Am stins  lumanarea , lasand  un miros  de  Biserica in urma mea.Paseam spre peron cu  cartea  in  brate si pe deget  cu inelul de la el…Eram singura…doar eu si umbra mea…Trenul se auzea  din ce  in ce  mai  aproape…ma simteam  ca  in clasa  intai, cand  elevul de  serviciu se  apropia  de  clasa mea  dand din clopotel…atunci  se termina  pauza , acum se termina  un nou capitol din viata mea. M-am urcat in tren, am ales  un  compartiment  gol  desi  cred ca  tot trenul  era gol la ora aceea, m-am asezat la geam  desi noaptea nu  zaream  aproape nimic , iar perdelele erau trase…A trecut  o ora …o ora  in care   tot  ce auzeam era  sunetul  sinelor  cand  rotiile  locomotivei  se-nvarteau … o ora  de intuneric, in care  doar  o  raza  de   lumina  din afara  reusise  sa  incapa  prin stramtoarea celor  doua perdele atarnate de geam… o ora  ce  m-a ajutat  sa-mi pun in ordine  gandurile,trairile si tot  ceea ce  un om simte  cand  afla  ca  joaca rolul principal in viata  altcuiva…

Trenul s-a oprit…am privit cu  ezitare scara , am tras  aer in piept  si am coborat. Ajunsesem  acolo unde  toate  intrebarile aveau un raspuns…sau cel putin asa  vroiam sa  cred.Mi-era  asa de dor  de  el…de noi.Locul asta  imi starnea atatea amintiri…Aceeasi gara  de  unde  el ma cobora din tren … Oare  ramasese  acelasi baiat cu  ochii caprui  pe care  eu ii vedeam verzi?

De  la  el am invatat ca barbatii  pot sa iubeasca  si altceva  in afara  de  o femeie…barbatii se pot indragostii de o poza, de  o papusa sau  de  ce nu…de o minge  de  baschet!Pentru  el baschetul  a  fost  multi ani  femeie…arunca  mingea   asa  cum  isi arunca privirea spre   tribuna  in care  eu il fotografiam…urmarea  meciurile cu acelasi interes  cu care   ma  studia  de  fiecare  data   cand  ma  dezbraca…Mingea   de  baschet  era  femeia lui …nu stiu daca  prima sau ultima, dar era o femeie cu formele rotunjite de atatea  maini  ce   au  atins-o, strapunsa de atatea priviri…talia ii era stransa de  atatea corsete, printre  doua sireturi…In  baschet  n-ai  voie  sa  alergi cu  mingea  in mana  asa  cum in viata  nu poti pleca  fara  sa-ti iei ramas bun…Nu  poti sa prinzi  mingea, s-o bati si  s-o prinzi  iar…asa  cum  nu iti poti lasa  femeia iubita  sa  treaca  neinsemnata…o prinzi  de  mijloc, o  saruti si o faci sa te  iubeasca  prin felul tau de a  fi… nu-i dai drumu’ decat atunci  cand  ea iti raspunde la  sarut…

Vedeam in fiecare  barbat  pe langa  care  treceam  privirea lui…ma urmarea.Simteam  aceeasi fiori de acu  doi  ani,cand  el imi spunea primul “te iubesc”.Asteptam din clipa in clipa  sa-mi puna cineva  mana pe  umarul stang si  sa  ma  intorc  atat  de aproape  de  buzele  lui…sa simt   din nou  rasuflarea  aceea  care  ma  gadila  in fiecare  seara  pe  canapea…Paseam cu  teama …Teama  de  a  ne intalnii pe strada, ca doi necunoscuti…Teama  de  a  nu  ne  recunoaste desi trecusera  decat doi ani.M-am asezat pe-o banca …Rasfoiam cartea  desi  restul paginiilor   erau goale…Ma intreb oare  de  ce   cel  ce  a  scris-o n-a continuat? Poate pentru  ca nu mai avea  ce  sa scrie…Dar  de ce nu a  inventat?Scriitorii asta  fac! Inventeaza niste povesti, pun  un titlu  care  sa-l faca  curios pe cititor …  castiga  niste bani si drepturile  de  autor…El nu inventase…scrisese  povestea mea, o poveste adevarata, o poveste  care imi dadea  atatea  dureri de  cap…Randurile acelea  ma faceau sa-mi fie  dor…dor  de   mama si de  tata, dor  de el…dor  de  mine!Da…mi-era  dor  de  cea  care   cu cativa ani  in urma  stia cum e  sa  fi iubita  si  visa  sa devina  mama…Ce  sa  intamplat  cu  ea?De  ce  stateam  pe  banca  in loc sa  fiu in pat  langa  el?

Mi-am continuat  drumul desi nu stiam  unde   vreau  sa  ajung…am trecut pe  langa   fereastra  noastra…adica  a  lui.Nu era lumina  dar  mi-era  asa  de  pofta  de  mirosul lui, de  gustul sau.Mi-era  pofta  de   el! Am urcat…Stateam in fata  usii ca un  catel…mi-era  frica  sa  bat, dar inauntru’ meu latram de  dorinta . M-am asezat pe pres  si  am  asteptat  pana   dimineata  sa   iasa  cineva…cred  ca  am  adormit cateva minute. La un moment dat  am  auzit  doua  voci diferite…mi-era  teama ca  el numai  locuia  acolo, asa  ca  m-am asezat pe  scari .Vroiam sa  par  o femeie  neajutorata in caz  ca nu era  el…In  sfarsit…usa  s-a deschis.Simteam  un parfum …dar nu era  al lui! Am ridicat incet privirea si…o fusta  scurta   legata  de   o bluza  rosie  umflata de  niste sani  imensi  pasea  pe  tocuri inalte  de  douazeci de  centrimetri…am vrut s-o vad  pe cea  care m-a inlocuit…dar  mai mult imi doream sa-l vad pe el…M-am ridicat  facandu-i loc  sa treaca …nu se  schimbase deloc…L-am apucat de mana  si el  mi-a strigat  fara  sa  ma  priveasca : “N-am bani!”…Se pare  ca  mi-am interpretat  bine  rolul de femeie   neajutorata…Ce  rost avea  sa-i  mai stric  viata inca odata?Am plecat…Am aruncat  inca  o privire la fereastra sa si  am  jurat  ca  el  va  fi  singurul  barbat  din viata mea…Mi-as fi dorit   asa  de   mult sa-i vorbesc,sa-i spun ce simt,  sa-l  gust  si  sa-i simt  parfumul iar… sa-i  spun de ce  am plecat  si  el sa ma inteleaga ..sa ma ierte si  sa   uite  tot ce  s-a intamplat…I-am scris  de atatea  ori, dar n-am avut curaj sa-i trimit  nici o scrisoare, nici un bilet…Acum  as fi vrut sa-i scriu din nou …nici nu  stiam ce  sa-i spun acum cand   avea pe altcineva…oare o iubea? Oare  ii spunea  ce imi spunea si mie…ca e printesa lui ?Ce  simtea pentru ea?…Doar  el  imi putea  raspunde la  aceste  intrebari..doar el!

Nu  stiam unde  sa ma  duc…de fapt nu aveam unde sa ma duc…mama era plecata in Italia  la  niste prietene mai  vechi, tata  la Bucuresti …iar bunica numai era demult.N-aveam o casa parinteasca  … il aveam doar pe el. Am deschis  cartea   desi   o citisem de nenumarate  ori , mai era  o pagina  scrisa …cred  ca  nu o vazusem la  cat  de zapacita eram.

…S-a asezat pe pres .Toata  noaptea  astepta  sa  auda  ceva …sa  il vada  iar dupa  doi ani.

Cartea  asta  se   scria singura…Era  ca  un jurnal…Tot ce  simteam, tot  ce  mi se intampla … aparea  acolo – scris  negru pe alb . Nu stiu cum se  putea  intampla asa  ceva..dar era  ca o carte  a  destinului..pacat  ca  nu  scria  si ce trebuie  sa fac  sau  ce se va intampla.Am  inchis cartea  si  am deschis-o  iar:

…Statea  in fata  blocului si  il astepta .Isi  facuse  curaj  sa –i vorbeasca  chiar daca  stia ca  pentru el toate  astea numai contau.

Asa am  si  facut…l-am asteptat.Se  inserase de ceva  vreme  si   el nu aparea…poate ca  ramasese la ea…Nu ma costa nimic  sa  il astept  cateva zile , saptamani sau ani…Pentru ca  si el ma  asteptase  candva. Era 11 fara un sfert si  l-am vazut  parcand masina…era singur.Acum era momentul…dar daca  n-o sa  vrea sa ma asculte…M-am apropiat. N-am apucat sa-i spun nimic…el m-a alungat iar spunandu-mi ca n-are  ce sami dea…Mi-am facut curaj si  i-am spus : “Dar  nu vreau sa-mi dai nimic..decat dragostea  de acum 2 ani…povestea aceea minunata in care  eu  jucam rolul principal…eram printesa ta!” S-a intors  incet  rostindu-mi numele…Nu-i venea  sa creada ca eram eu…M-a luat in brate  si  m-a sarutat…ma strangea  atat de tare incat imi doream sa mor  acolo in bratele lui.Imi  lua  fata in  maini si ma mangaia….L-am oprit desi nu  vroiam…I-am spus  ca trebuie sa vorbim si ca nu ma intereseaza  cine era femeia  aceea  de dimineata …ca il iubesc si ca  imi pare  rau pentru tot…  M-a sarutat  inca odata si  ma  dus in brate  pana  sus .M-a trecut  pragul ca miresele …Nu-mi venea sa cred ca  a reactionat asa…eram sigura ca nu o sa vrea sa ma asculte si ca  nu mai insemnam nimic  pentru el…Mi-a  povestit  ca  cea pe  care  o vazusem era  o aventura..”Cu asta  m-am  multumit de  cand  ai  plecat…” L-am luat in brate  si  i-am multumit pentru  dragostea  care  mi-o purta.Am ramas  la  el…la noi. Redevenisem  femeia  de   acum 2 ani…Stateam in camasa lui alba , in  coltul patului…il priveam cum  dormea.Mai aruncam cate o privire pe geam…

Am luat cartea  in brate…si  am  citit din nou  toata  povestea …Acum era  completa  …ramasesera cateva  pagini  pentru final: ” Pasea , lasandu-si  greutatea in bratul tatalui ei, spre  altar…Imbracata  intr-o rochie alba  de margaritar…El  o astepta, cu mainile  transpirate de emotie … mutand  dintr-o palma in alta  verighetele…Au spus DA si  au plecat  acolo unde  visau… locul  unde  baschetul si femeia  se-mpleteau. Locul unde  fanii ii cereau autografe , iar el zambea in fata  camerelor  de  filmat . Ea il astepta  acasa , in fata televizorului,  cu  doi copii in brate- o fetita  si un  baietel.

Am deschis  ochii…Stateam  cu capul  pe  pieptul sau  si  ma gandeam  la   toate  acele aventuri despre  care  imi spusese.Ma simteam  inselata..tradata.

Putine  femei  se  intorc  la   barbatul ce le-a  inselat, insa si mai putine isi dau  seama  cine  este  barbatul  cu care impart acelasi pat. Acum sunt  sotia lui. Sunt mama  copiilor lui…sunt ceea ce-mi doream sa  fiu  acum  multi ani.

M-am ridicat …mi-am luat  halatul   pe mine, dar nu l-am incheiat…si  am intrat  incet  in camera  copiilor.O camera  destul de spatioasa, cu  geamuri  mari  si  perdele aurii…Peretii erau vopsiti in  smarald , iar cele doua paturi stateau despartite  de  o veioza destul de inalta incat  copii sa  nu ajunga  la ea. Nu  stiu daca  se potrivesc   aceste culori pentru copii, insa  asa  am  visat mereu  camera lor… M-am apropiat  de  patul  fetitei. Buclele ei dadeau  culoare  pernei  sub care   dormea. Isi  tinea  strans  in brate  ursuletul…nu stiu  ce visa. Am  invelit-o  si  m-am apropiat sa  vad   ce face  si el…Isi  tinea patura intre picioare  atat  de   tare  incat  n-am putut  sa-l  invelesc de  frica  sa  nu-l trezesc…I-am sarutat pe amandoi  pe frunte  si  am inchis usa  incet. Mi-am  indeplinit rolul de  mama  pe jumatate…acum  era timpul  sa   gatesc. Pe langa  acel “mic  dejun sanatos” , cereale si  clatitele  cu  cascaval…am  stors   cateva   portocale si  am turnat sucul in pahare… Parea  delicios. M-am intors  in camera  noastra…Nu se miscase.Era la fel cum l-am lasat…M-am apropiat  sa-l trezesc…l-am sarutat , iar  el  a  deschis ochii incet …I-am spus “te iubesc! ”…m-a luat de   brat  si  m-a  asezat peste  el.M-a  sarutat  cu ochii inchisi, dar  nu de somn…

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Destinul scris de-o carte…&8221;

  1. am doar cuvinte de admiratie…si eu scriu..dar sunt trairile si experientele zilnice…parca nelegate si uneori daca nu chiar deseori fara noima…

    te admir…e frumos cum scrii

    bravo!! sunt mandra ca sunt romanca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s